Skip to content Skip to left sidebar Skip to footer

Rezervația naturală Padiș

Padiș este o zonă turistică din sud-estul județului Bihor, aflată la o altitudine medie de 1.200 m, ce prezintă un platou străbătut de o amplă rețea hidrografică (alcătuită din pâraiele Ponor, Valea Izvorul Ursului, Pârâul Sec, Gârjoaba, Valea Boghii, Valea Arsurii, Valea Renghii, Valea Trânghiesti, Rădeasa, Valea Galbenei, Valea Bulzului) și un relief cu ponoare (doline), abrupturi stâncoase, peșteri, avene, măguri, chei și poiene.

Zona turistică Padiș este situată în ramura nordică a Munților Bihor, lanț din Munții Apuseni sau Carpații Occidentali. Din punct de vedere administrativ, zona Padiș este situată în sud-estul județului Bihor, pe raza comunei Pietroasa, până la granița cu județele Cluj și Alba.

Zona turistică Padis este străbătută de drumul forestier Răchițele- Ic Ponor – Padiș – Boga – Pietroasa, cu o lungime de 53 km. Drumul este accesibil dinspre:

  • Cluj-Napoca (Cluj-Napoca – Padiș, 95 km): Cluj – Gilău – Someșul Cald – Mărișel – Poiana Horea – Ic Ponor (Cantonul Silvic Bârna), din care: Cluj-Napoca – Poiana Horea: 70 km, drum modernizat (asfalt), Poiana Horea – Călineasa – Ic Ponor (Cantonul Silvic Bârna): 20 km, drum nemodernizat, recomandat autoturismelor de teren.
  • Huedin (Huedin – Padiș, 58 km): Huedin – Călata – Buteni – Mărgău – Scrind Frăsinet – Răchițele: 27 km, drum județean parțial modernizat; Răchițele- Padiș: 31 km, drum forestier.
  • Oradea (Oradea – Padiș: 100 km): prin Beiuș – Sudrigiu (Sudrigiu – Pietroasa 12 km, asfalt) sau dinspre Ștei (pentru turiștii ce vin dinspre Alba-Iulia, Deva, Arad), tot prin Sudrigiu și Pietroasa, drum asfaltat.

Ultima actualizare: 12:28 | 3.12.2024

Sari la conținut